Cafeaua de dimineata si roadele sale

   Bataia calda a vantului , ce revarsa firicele microsopice de praf pe fata sa, parca il pregatea pentru ceva ce avea sa vina. Ceva important,gandea el. Intr-un ultim efort s eridica de pe banca si incepe sa se plimbe prin parcul gol…pustiu ,pe langa pomii tacuti , pe sub luna alba stralucitoare. Avea impresia ca noaptea acesta nu se va mai termina niciodata si ca soarele ii pregatea pe ascuns un complot. Atatea ganduri absurde de frica navaleau prin mintea sa , incat, credea ca nimic nu-i va mai aduce alinarea mult cautata.
    Isi simtea trupul obosit ,frant ,parca fara dorinta de a se mai misca. Se simtea bolnav ,rece si incredibil de ratacit. Avea sufletul ingropat ,adanc ,incatusat de conditiile vitrege ale vietii sale. Glasul interior ,ce odinioara canta voios prin toate colturile trupului sau ,acum ,parca se pierduse in golul tenebros al universului. Fiori de durere il impingeau in continuare pe pavajul proaspat ud al parcului ,iar inima canta ultimele sunete ale retragerii ,din aceasta lume a realitatii.
    Respira repede si haotic. Isi priveste mainile ,ciudat de reci ,cu un aer de batran ,in timp ce-n minte ii apar scurt-metrajele unor amintiri parca prea devreme apuse.