În orice caz, frunzele arată perfect pe pământ !

Clișeu de carte. Era o zi perfectă de toamnă. Din aia, în care se adună în parcuri, foști iubitori de vară și viitori îndrăgostiți de iarnă. O parte spun că e ultimul gust de căldură, o parte spun că e prima mușcătura din plăcintă iernii. În concluzie , frunzele arată perfect pe pământ ! Căci copacii se dezbrăca atât de frumos în perioada aia a anului, iar tu nu poți decât admira. Cam așa cum faci cu o femeie, când își dă jos hainele. Admiri , admiri și iar admiri ! Ce spun eu , cam cum admiri o femeie atunci când ajunge acasă. Deschide ușa și te salută.  Tu saluți și stai băiat cuminte pe un scaun din bucătărie cu vedere perfectă spre hol și ușă. Și admiri ! cum se apleacă încep și scoate pantoful stâng și îl aruncă pe gresie. Aproape alunecă pe gresia udă și începe să râdă. Își revine imediat și se așează pe suportul de dulap că să îl scoată și pe cel drept. Își dă părul din ochi și își așează geaca în cui. Te privește cu căldură , căci nu contează de cât timp sunteți , ea tot te iubește. Și tu la fel. De aceea te duci după ea în dormitor și o privești cum își scoate ciorapii și cum își masează tălpile. Pare obosită și ești fericit că nu e din cauza ta. Își suflă în palme în timp ce te privește de sus. Îți mulțumește, îți sărută un obraz și te întreabă dacă vrei cumva cafea. Afirmi și o privești cum se duce lent spre hol și cum își mișcă picioarele mici printre plăcile de gresie…ori marmură. Încă nu știi ce sunt, căci niciodată nu ai știut care este diferența. Ajunge în bucătărie, dă drumul la aragaz, pune cafeaua, se așează pe scaun și aprinde o țigară. Fumul își croiește drum prin buzele-i cărnoase și lichide, ca două miezuri de piersică unse cu miere, și face simboluri, oarecum puerile, în jurul ochilor ei. Ai putea desena o hartă, ai putea construi un turn, ai putea demola un pod cu inscripțiile de pe pielea ei.  Două alunițe mici din stânga gurii în formă de semilună arată începutul universului. Un semn din copilărie pe obrazul drept arată vulnerabilitatea umană. Mici linii de riduri la finalul de contur al ochilor arată influența timpului. Se ridică și va pune cafea în căni. Cafeaua curge, frumusețea curge. Odată cu ele și tu. Mai fumează, mai trec secundele. Mai privești, mai trec anii. Și te gândești că admiri construcția Anei, cam cum admiri copacii ce se dezbracă toamna. În orice caz, frunzele arată perfect pe pământ !

Dragoste si alte dezastre

Cu toții trebuie să realizăm că relațiile au multe, multe etape. Cele mai corect spuse sunt cele din filmul ” Love and other disasters”.
Fie că va vine să credeți sau nu, relațiile se măsoară cel mai bine prin pârțuri. Da, ați auzit bine, prin paaarturii. Cum așa ? Păi etapele unei relații sunt definite de acestea. De pârțuri, bășini, gazări sau cum vreți să le mai spuneți. Lăsăm scenariul filmului să ne lumineze :

„Etapă 1 este „conspirația tăcerii”
Aceasta este o perioadă fantezistă unde ambele părți se prefac că nu dețin deșeuri sau gaze corporale. Dar această iluzie este spartă imediat de rușinoasa întrebare ” Ooh, ai tras cumva un pârț? ” și de umila recunoaștere a adevărului.

Prima etapă face loc unei perioade de adevărată intimitate; o perioadă care îmi place să o numesc „luna de miere a pârțurilor” , unde ambele părți găsesc gazele sau ematiile celuilalt drept cel mai drăguț lucru din lume. Hă hă hă !

Dar desigur, nici o lună de miere nu rezistă o veșnicie și deci, ajungem în momentul critic al pârțurilor.  Fie pârțul își pierde din abilitatea de a rușina sau amuza, astfel devine dragoste adevărată, fie începe să enerveze și să dezguste, însemnând astfel, blocajul și sfârșitul relației ce odată era nemărginită. ”

Trebuie să iubești filmele astea hollywodiene. Am râs cam vreo 5 minute și cam de vreo 3 pârțuri așa, când am văzut faza asta. Doamne, ce oameni… o vorba am : ai incredere in terapeuti si psihanalisti. Stiu ei care-i treaba. Ia și linku dacă nu mă crezi :

 

Mare Scriitor – Mare Coios

E prea frig ca sa scriu ceva complex si frumos de citit. Asa ca o sa ma rezum la cacaturi. De fel ma rezum la asa ceva. Fie aici, pe wordpress ,fie in real-life, mi-e tot una. Acum cel putin am o scuza. Sau mai multe… Sunt incredibil de nervos si m-am lasat de fumat. Ar fi trebuit „m-am lasat de fumat si de aceea sunt incredibil de nervos”, nu ? Eh bine, nu. Sunt incr de nerv din unele motive, m-am lasat de fumat din altele. Ceva legat de o angina pectorala sau cu i se mai spune. As iesi acum pe strada si as fute un picior in cap la prima persoana pe care o intalnesc, in asa fel incat, din inertie, ea sa se intoarca cu ranza-n sus, cum s-ar spune. Ori sunt eu bolnav, ori vad peste tot numai strumfi realizati. Ma uit la ei, ma uit la mine…ma uit la mine, ma uit la ei. Uite asta..facultate. Uite asta…are o carte editata. Uite-l si pe asta…il vad prea superior ca sa imi dau seama cu ce lucru imi este. Numai eu stau si fut menta…bai, deci o fut…atat de grav este; si nu fac nimic, nu scriu mai nimic, nu ma gandesc la nici un fel de viitor, am un job de cacat din care scot bani prea putini si imi petrec ziua spermandu-mi mintea cu cele mai extraordinare scenarii – Mare scriitor , Mare Coios.
Deci, cum spune batranul bolnav de cancer pulmonar, sa imi aprind totusi o tigara….

Și mușc..și mușc !

 Îmi îndoi genunchiul și îi așez atent abdomenul rece pe el. Ridic fusta albastră cu motive de lalele galbene și îi ating chiloțeii mici și albi în dantelă. Acest pastel mă excită, așa cum pictorul tremură când pune mână pe o pensulă veche și îndemânatica. Masez atent cu palmele mele grele fundul, îngrijindu-i bucile de formă bombată și convergentă. Le strâng în puterea mâinilor și mi se pare că această carne, mai are puțin și pufnește prin falange. O simt pe Ana în toată firea corpului meu. E umedă ca o sauna în care bogați bătrâni parlamentari își petrec după-amiezile. Las tăcerea ancestrală să cadă pe cameră și la momentul potrivit îi plesnesc fundul, scoțând din el vibrații joase auzite doar de noi. Ea își începe un scenariu în care se împotrivește sau se răzgândește. Pe ici, pe colo câte o dorință de a se ridica. Eu îi suflu-n lumânările de pe tort și o apăs pe  vertebre pentru a-i menține, în continuare, poziția de femeie ce admirabil merită iubită. Îi apuc dantela și o trag în jos, descoperind pe parcurs laturile labiilor, așa cum un copil, în dimineața de Crăciun, desface panglica ultimului cadou. Ea îmi dezvăluie, încet și pueril, cu mâinile, prefăcuta dorință de a termina totul, încercând, cu fără prea mult chin o ridicare a ambalajului de bumbac. O mușc de fese și o suprim, din nou. Se lasă pradă ori jertfă. Corpul ei devine atât de ușor, încât simplele expirații ale noastre o pot duce departe. Se retrage în spațiul ei intim și începe să își muște buza de jos, aproape de sânge, de carne lichidă. Îi duc degetele la gură unde începe un adevărat ritual de preludiu. Le adaugă în cavitatea ei bucală, atât de adânc, încât pot de mână cu omulețul și pot sta la cioace cu acesta până se lasă seara. O mână se zbate între incisivi și canini, purtată de saliva Anei, asemenea unui buștean masiv pe un fluviu amazonian, în timp ce cealaltă îi explorează interiorul, îl capturează și mi-l dedică. Eu, acest Columb al labiilor sale, mă înfrupt din zemosul spațiu al extravaganței feminine. Și mușc..și mușc !
 

Cine nu are o Ana, să-și cumpere !

Nu sunt sigur că doresc să plec. Niciodată nu am fost. Elasticitatea caracterului a făcut din mine un nu prea dorit companion, de-a lungul timpului. Mă dau jos din pat și trag perdeaua. Soarele intră în dormitor, cu gălăgie și îmbulzeală ca la un Black Friday european. Fasciculii de lumină se lipesc de tavan și de pereți și îmi pictează interiorul cu intensități vibraționale de ordin microscopic. Se aruncă în stânga și în dreaptă, în jos și-n sus, ca într-un bungee-jumping de cote acceptabile. Se izbesc de tablouri, le dărâmă, iar eu le ridic. Fug dintr-un loc într-altul ca într-o cursă de câini, se strecoară printre cărțile mele cu invincibili și se ascund prin lenjeria Anei. O luminează, o profanează și o invocă în același timp. Soare pervers, femeie ușoară, bărbat prost. Aprind o țigară și văd fumul, în mișcare rară, cum se ferește de lumină. E îndrăgostit de umbra unei dimineți. Se lasă ușor și purtat de oxigenul pământului, face câteva piruete și cerculețe, după care dispare spre vid. Fumul se ridică, scrumul cade. Ce e greu, e învins de gravitate. Ce e limpede, se împreunează cu Divinul. Cenușa strânsă jos îmi face cu ochiul.  Sacul de nervi se umple și îmi las amprenta tălpii drepte pe covor. Șterg tot cu buretele pielii. Sunt, aproape, invincibil. O privesc pe Ana cum doarme și mă simt Dumnezeul ce își așteaptă creatura să înceapă primul ciclu de respirație. Sunt mândru de ce am acolo, în micul meu loc. Mă apropii de ea, în liniște și calm, ca un vânător paranoic într-o junglă africană. Mă feresc de liane, mă lupt cu șerpii, înot într-o cascadă sau poate două, mă cațăr pe cel mai înalt arbore ca să îmi dau seama unde dracu mă aflu iar la final dau de râulețul ce mă va scoate afară din acest Infern sufocant și umed. Îmi fac cruce, mă rog și iert propriile-mi păcate dorite. O sărut pe Ana pe buzele-i crăpate, roșii și pătate , ca o cămașă în fața unui pahar cu vin, după care mă întind și las greutatea să se ducă. Mă pitesc între sâni, ca un copil de grădiniță în brațele educatoarei. Aici poeții cântă și beau până seara. Mă joc afundat în melacolii cu sfârcurile mici și rumene și mă privesc adormind cu gândul la piruete și cerculețe de fum, ce dispar spre vid. Cine nu are o Ana, să-și cumpere !
 

Esti in toate

Mă trezesc mahmur și mă grăbesc spre baie să vomit. Bag două degete pe gât, așa cum am fost instruit în copilărie și îmi revigorez stomacul și mintea. Mă întorc puțin buimac cu câteva resturi de hamei în canini, dar sunt bine. Mă amuz de toanele de carusel ce le are dormitorul și plătesc biletul de intrare. Îmi așez tricoul cu „No mind the Bollocks , here’s the Sex Pistols” și mă duc în bucătărie unde mă așteaptă Ana cu toanele-i pregătite. E supărată în dimineața asta. Cică am întristat-o aseară cu faptul că o văd pe ea în toate femeile. Nu vrea să fie bona unor copii bogați ce nu vorbește decât spaniolă. Nu vrea să fie vânzătoare într-o librărie înconjurată cu sute de cărți. Ea, prin absurd, nu vrea să fie cea care stă pe o bancă în parc, vara, cu Bukowski în ambele palme. Nu vrea să fie femeia de peste 30, proaspăt divorțată, ce o arde cu aere MILF pe unde merge și nici ființa ce traversează pe trecerea de pietoni fără a se uita în laterale. Ana, iubita mea Ana, vrea să fie doar Ana. O dezgustă faptul că o parte din ea ar putea fi în funcționara de la primărie ce niciodată nu are timp de tine sau casierița de la bancă ce mereu vorbește la telefon despre oja unghiilor.  Ana nu vrea tone de sticlute de parfum și nici chiloți cu dantelă. Mă cam sperie. Desfac câteva cutii de bere și le înghit. Ana se exprimă în continuare cu pasiune. Ea nu este tocilara de la școală și nici cea care nu are nici o idee cu privire la ceea ce face sau în ce domeniu lucrează, dar este șefa tuturor, pentru că a știut când să facă o muie sănătoasă. Îi spun ” Ana, dar tu ești în toate…” . Ea „Nu. Te înșeli. Nici măcar o muie sănătoasă nu pot face. ” O contrazic. Și îi mai spun că pe ea o văd și în profesoara de engleză, virgină, dar și în paparuda ce vorbește aiureli pe la diverse reality show-uri. În rockerita în piele, în prietena mea cea mai bună, în cea care ne face să ne cumpărăm mașini cât mai șmechere și haine cât mai de firmă, în cea pe care o așteptam în adolescenta în scara blocului, in fostele iubiri, in viitoarele, în cea a cărui tată ne-a pizdit primul șut în coaie și în cea în care ne dăm drumul, fără să dorim acest lucru. În cea care ne scoate primul copil într-un salon de maternitate în timp ce noi leșinăm sau plângem ca ultimele femeiusti albe, dintr-o inchisoare vietnameză. In vânzătoare de la magazinul din colț ce îmi dă gume de mestecat în loc de mărunțiș, în comercianta ce îmi bagă articole de îmbrăcăminte pe gât, în măturătoarea de străzi și în animatoarea dintr-un club prea scump.

„Ana, ești în toate…”. „Și tu mă iubești așa ?” . „Am de ales ? „

Omu’ meu Kazimir !

Imaginează-ți că te trezești seara  
 cu un șarpe sub cearșaf
 după ce ai învârtit micul glob pământesc  
 cu degetul inelar pe Damasc
 Caută un film cu Deniro și Fonda văzut pe 24 la Tel Aviv
 Nu-i vina lu’ Marx e propagare totalitară  
 în stil pur colonialist.

Uite ce femeie ai in fata !

 „Oglindă, oglinjoară, uite ce femeie ai în față !” zise Ana dansând pe măsuța de cafea. Își amintea de vremurile trecute și le compară cu cele prezente. Avea în dotare și o riglă pentru o ușurință și eficacitate în această practică. Mai dădea dintr-o coapsă, mai ieșea o amintire. Mai dădea dintr-un sân, mai scotocea o măsurătoare. Își pipăie cu atenție interiorul până când devine precipitat ca o dimineață de toamnă. Își aruncă degetele toate și le spală ca pe o rufă la marginea unui rău. Vocalele ce ies din gura ei se prăpădesc în chipul oglindit ce zâmbește, ca o anorexică în fața morții.  Se zbate, se întoarce, dansează, zâmbește și țipă când falangele proximale ajung la gura intimității. Își scoate mâna și constată șiroaiele de zeamă hormonală ce se lungesc pe covorul floral pictat cu arămiu. „Sub mine zace o baltă, în care înoată pești și sirene.” – gândește Ana.  Fanteziile ei solitare se lungesc în noapte. Până spre dimineață, Ana gustă cu atenție din lichidul propriu și îl întinde ca într-o pictură suprarealistă pe buzele ei uscate și roșii, ca doua măceșe căzute pe pământ.

Sunt o haimana , nu vezi ce tenesi am ?

   Ana imi toarna niste cafea in cana. II privesc miscarea atent, poate din dorinta de a-i surprinde evolutia materna. Cotul ei stang se ridica si formeaza o bucla anatomica, cu putin deasupra umerilor. Din tricoul ei scurt la maneci , iese o jumatate de san. Alb ca morfina. Se lasa rezemat de marginea ciuntata a bumbacului si se contureaza perfect cu imprimeul de ” Hello Kitty ! ” din fata mea. Mi se pare ca respira. Mi se pare ca in bucatarioara asta de bloc suntem trei ce consumam molecule. Sau poate patru , doar ca celalalt doarme. Sta pitit inauntru, la caldura. M-as piti si eu un pic acolo. Cafeaua se rastoarna rece in cana cu „Cea mai buna prietena” si cu o inimioara in centru, iar eu ma uit in continuare la Ana. Rup o bucata de ziar , rubrica Horoscop , si arunc acolo niste tutun ramas de aseara. Fumezi scorpioni si sagetatori. Ana vrea si ea. Ii dau si ei. Termin si cafeaua, impartind-o cu ea. Intre timp, ii ascund sanul de privirele vecinilor ce aseaza rufe, in gradina din fata geamului nostru. In bucatarie se lasa un fum gros. In inima Anei aceeasi substanta. Stie ca o sa plec si nu se multumeste cu putin. Se ridica in picioarele alea mici si invelite de niste blugi scurti , cumparati de la magazinul unui italian, acum 5 luni. Un fel de cadou. Au o ruptura in partea dreapta si prezinta fermoar. Se dau repede jos. Ma ia de o mana si ma duce in dormitor. O iau de cealalta si o duc in baie. Intimitatea in intimitate.

dincolo de geam ,
se arunca o femeie.
dincolo de geam ,
se opreste timpul.
e timpul pentru tine.
dincolo de geam ,
ne intelegem cu universul ,
abia azi .
fara nume ,
doar pe aripi.
Trec doi copaci prin poze.
Trec doi oameni prin cercuri.
ma inchid in alt …
altadata poate privim ,
dincolo de geam