Cine nu are o Ana, să-și cumpere !

Nu sunt sigur că doresc să plec. Niciodată nu am fost. Elasticitatea caracterului a făcut din mine un nu prea dorit companion, de-a lungul timpului. Mă dau jos din pat și trag perdeaua. Soarele intră în dormitor, cu gălăgie și îmbulzeală ca la un Black Friday european. Fasciculii de lumină se lipesc de tavan și de pereți și îmi pictează interiorul cu intensități vibraționale de ordin microscopic. Se aruncă în stânga și în dreaptă, în jos și-n sus, ca într-un bungee-jumping de cote acceptabile. Se izbesc de tablouri, le dărâmă, iar eu le ridic. Fug dintr-un loc într-altul ca într-o cursă de câini, se strecoară printre cărțile mele cu invincibili și se ascund prin lenjeria Anei. O luminează, o profanează și o invocă în același timp. Soare pervers, femeie ușoară, bărbat prost. Aprind o țigară și văd fumul, în mișcare rară, cum se ferește de lumină. E îndrăgostit de umbra unei dimineți. Se lasă ușor și purtat de oxigenul pământului, face câteva piruete și cerculețe, după care dispare spre vid. Fumul se ridică, scrumul cade. Ce e greu, e învins de gravitate. Ce e limpede, se împreunează cu Divinul. Cenușa strânsă jos îmi face cu ochiul.  Sacul de nervi se umple și îmi las amprenta tălpii drepte pe covor. Șterg tot cu buretele pielii. Sunt, aproape, invincibil. O privesc pe Ana cum doarme și mă simt Dumnezeul ce își așteaptă creatura să înceapă primul ciclu de respirație. Sunt mândru de ce am acolo, în micul meu loc. Mă apropii de ea, în liniște și calm, ca un vânător paranoic într-o junglă africană. Mă feresc de liane, mă lupt cu șerpii, înot într-o cascadă sau poate două, mă cațăr pe cel mai înalt arbore ca să îmi dau seama unde dracu mă aflu iar la final dau de râulețul ce mă va scoate afară din acest Infern sufocant și umed. Îmi fac cruce, mă rog și iert propriile-mi păcate dorite. O sărut pe Ana pe buzele-i crăpate, roșii și pătate , ca o cămașă în fața unui pahar cu vin, după care mă întind și las greutatea să se ducă. Mă pitesc între sâni, ca un copil de grădiniță în brațele educatoarei. Aici poeții cântă și beau până seara. Mă joc afundat în melacolii cu sfârcurile mici și rumene și mă privesc adormind cu gândul la piruete și cerculețe de fum, ce dispar spre vid. Cine nu are o Ana, să-și cumpere !