A

  Era asezata pe acea piatra trecuta de vanturi ploi si ani peste ani. Din tabloul acesta natural si clasic, se inalta ceva nou si proaspat. Precum o floare sau un copac inflorit dupa o lunga si apasatoare iarna. In acel loc vizitat de prea putine suflete se inalta ea, precum o culoare pusa peste o pictura antica. Am hotarat ca in acele momente sa nu exist, sa nu stric acea liniste si sa stau undeva departe, doar observand. Nu aveam de gand sa pierd nimic, nici macar cea mai subtila miscare a mainii, nici macar un freamat de buze sau o clipire de ochi. Imi zambea de departe, ca si cum ar fi stiut ca sunt pe undeva pe acolo. Imi facea cu mana, ma saluta. Ridicam si eu mana. Parca treceau ore si locul nostru s-ar fi rupt de celelate dimensiuni. Pe iarba mi-am intins geaca si mi-am culcat corpul. Avea sa devina un moment pe care nu il voi uita toata viata. Cerul imi spunea lucruri ce aveau sa vina. Caldura daruita de soare se putea compara doar cu cea a chipului ei. Orice miscare era orchestrata de mici adieri de vant, asa cum un pictor arunca in dreapta si in stanga pensula pe panza.