Shahmen

Mi-am lasat stiloul in smoala impietrita a noptii, de vreo doua zile si de fiecare data cand ma gandesc la el ceata neagra imi iese cald din nas, urcand spre ochii cu care vad linistea ce se adaposteste peste al meu oras in aceasta dimineata rece si cu culori manjite, cu dealuri incurcate si cer murdar, ca dupa o ploaie marunta de munte ce spala cuvintele vesele de pe fata oricarui om cu patru membre. M-am trezit in acea dimineata despre care am vorbit adineauri fara corp si fara minte. Totul plutea : cartile, foile cu cerneala separat de orice atom aruncat de vantul care venea din cealalta camera pentru ca era usa deschisa si astfel i se permitea, scrumiera cu mucurile, camera cu peretii si vopseaua lui bunicul, capul si creierul meu. Ma apasa o mahmureala care facea ca totul se fie vis, sa nu aiba palpabilitate ridicata si nici constiinta. Fara sa imi dau seama, am fost ridicat de o idee si tinut sus precum un megalopol al capitalelor lumii. Atat de sus incat pescarusii si corbii si vulturii deveneau din ce in ce mai invidiosi pe maiestria cu care eu urc. Ma impingea din ce in ce mai tare un curent rece sau cald, mai bine cald, care isi facea loc prin toate vertebrele si coastele mele scojite de timp, de calcar si de magneziu. Am ajuns jos pe covor si toate filozitatile s-au lasat pe o parte. Ma simteam acasa, dar doar poate pentru simplul fapt ca eram acasa. Am vrut sa scriu, dar cuvintele nu ma multumeau. Le scuipam printre dinti si ma stergeam de oricat de putin rest ar mai fi ramas din ele. Preferam sa tac si sa ascult orchestra din interiorul meu uman, acolo langa inima si in mijlocul plamanilor. Ma intepa, ma agita, nu-mi dadea pace. Se zvarcolea precum un sarpe intr-un cuib de serpi, precum un gand in cuibul de ganduri din mintea noastra. Ala care creeaza totul din fata ochilor, de la floarea pe care ai rupt-o cand erai mic ca sa o dai cadou iubitei tale de la gradinita, pana la cuvintele care iti apar acum aici in fata. Sunt un singur suflet intr-o mare de fantome cu prea mult control asupra mea. Legati-mi lanturi ca sa le rup cu dintii, puneti-mi calus ca sa il pot scuipa cu cuvintele de mai devreme…

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s