„Exista o femeie minunata in spatele oricarui idiot.” John Lennon

   Cel mai frumos este atunci când stai și vezi cum cineva înflorește sub umbra ta. Cred că e unul dintre cele mai dorite și ireproșabil, cele mai satisfatoare sentimente și gânduri. Să protejezi, să asculți, să dai de o parte ce e dăunător, ce nu este viață, să strângi cele mai sublime lucruri de pe pământul asta și să le pui la tulpina florii. Să o vezi cum crește, cum se înaltă, cum visează din ce în ce mai sus, spre soare, sau chiar spre alte universuri. Să citești din mișcările ei în bătaia vânturilor dorința de a pleca, de a cunoaște, mai bine spus, de a se cunoaște, de a se citi în stele, de a se vedea în mări, în țări și în munți. În fiecare dimineață, cu prima rază de lumină să o vezi cum zâmbește, cum se joacă și cum se udă în stropii de ploaie dingrădina ta.  
   Poate că într-o zi va vrea să înflorească în alte locuri, în alte grădini, cu alți ochi ce o privesc. Nu o îngrădi, nu o rupe, nu o opri din creșterea ei naturală, doar pentru că ție îți este teamă de aceste lucruri. Mai bine șoptește-i spaimele și fricile și sigur o să te înțeleagă. Du-te la ea cu dragoste și abandon. Lasă-te descoperit în fața ei. Iar ea atunci, din viața ei mereu înfloritoare, îți va oferi petale pentru a le purta tot timpul cu tine, amintindu-ți că tu ești cel care a ajutat-o să înflorească. Mereu va rămâne în grădina ta, oriunde se va afla. 

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s